Termeni și condiții
Termenii serviciilor CSL Garage (CESELONIA S.R.L.): constatare, devize, avans, garanție, piese aduse de client.
Versiunea din 07.10.2026. Valabile pentru toate lucrările efectuate în cadrul CSL Garage.
1. Informare privind serviciile, montajele și adaptările posibile în cadrul intervențiilor CSL Garage
Prezentul document are ca scop informarea clientului cu privire la posibilitatea apariției unor modificări minore sau adaptări tehnice asupra vehiculului în timpul procesului de montaj, reparație sau instalare a sistemelor aftermarket, fie acestea furnizate de către client, fie achiziționate prin intermediul CSLGarage.ro.
Montajul, diagnoza și reparațiile pot presupune ajustarea sau modificarea unor elemente interioare din plastic (bord, fețe de uși, podea, portbagaj, montanți etc.), intervenții asupra instalației electrice prin mufe plug & play, cablaje dedicate sau conectare directă la cablajul original (OEM), precum și operațiuni precum decupaj, tăiere, găurire (inclusiv în tablă), șlefuire, polizare, încălzire, lipire, bandă dublu adezivă, sudură plastic, mascare sau fixare mecanică suplimentară.
- Poate fi necesară tragerea și ghidarea cablajelor prin interiorul vehiculului, cu demontarea temporară a panourilor, garniturilor sau altor accesorii interioare.
- Pentru siguranță, se poate adăuga siguranțe aftermarket, implicând eventual dezizolarea controlată a unor fire OEM.
- Sunt vizate toate sistemele aftermarket precum navigații, camere video (DVR), încălzire scaune, senzori, difuzoare, subwoofere, lumini ambientale etc.
- Aceste intervenții sunt parte integrantă a procesului tehnic și nu afectează funcționalitatea generală a vehiculului dacă sunt executate conform standardelor profesionale.
Prin prezenta acestui document, clientul:
- declară că a luat la cunoștință că piesele aftermarket NU sunt întotdeauna 100% compatibile plug & play;
- este de acord cu efectuarea modificărilor necesare integrării fără informare prealabilă pentru fiecare intervenție;
- înțelege că această anexă se aplică tuturor produselor și serviciilor CSL Garage;
- este informat că soluțiile aftermarket pot prezenta diferențe față de piesele originale (OEM) în formă, culoare, finisaj, aliniere sau potrivire și acceptă posibile variații estetice minore.
- De asemenea, clientul înțelege că pe parcursul lucrărilor pot fi descoperite defecte sau probleme ascunse ce pot influența soluția tehnică și costurile.
- Costuri suplimentare pot apărea față de cele estimate inițial dacă se constată defecțiuni sau neconcordanțe tehnice la demontare; aceste costuri vor fi comunicate și aprobate.
- În anumite cazuri, intervenții suplimentare pot fi obligatorii pentru siguranță sau funcționalitate.
- CSL Garage acționează în interesul clientului, iar personalul calificat ia decizii tehnice pentru a asigura cea mai bună funcționare a sistemelor instalate.
- Clientul înțelege că vehiculul poate prezenta uzuri sau intervenții anterioare neidentificabile fără demontare.
- Orice solicitare de informare expresă înainte de adaptări trebuie transmisă verbal și scris, anterior începerii lucrărilor.
2. Clauze specifice anumitor servicii
- 2.1 Montaje, modificări și adaptări necesare efectuării lucrării În funcție de serviciul solicitat și de configurația autoturismului, efectuarea unei lucrări poate necesita adaptarea unor elemente existente pentru montarea și funcționarea corespunzătoare a produsului sau sistemului instalat. Aceste operațiuni pot include, după caz, realizarea sau modificarea unor cablaje electrice, sertizarea sau lipirea conexiunilor, montarea de siguranțe, realizarea unor puncte de fixare, decuparea sau ajustarea unor elemente din plastic, găurirea unor elemente pentru montarea camerelor, senzorilor, cablurilor sau accesoriilor, precum și alte operațiuni tehnice necesare finalizării lucrării. Astfel de operațiuni sunt efectuate numai atunci când sunt necesare pentru realizarea serviciului solicitat și vor fi executate astfel încât să fie păstrată, pe cât posibil, funcționalitatea și aspectul corespunzător al autoturismului.
- 2.2 Montarea produselor aftermarket pe autoturisme aflate în garanția producătorului În cazul autoturismelor aflate încă în perioada de garanție oferită de producător sau dealer, clientul trebuie să verifice înainte de efectuarea lucrării dacă montarea unui produs sau accesoriu aftermarket poate influența condițiile respectivei garanții. CSLGarage nu poate stabili și nu poate garanta modul în care producătorul, importatorul sau dealerul autoturismului va interpreta ulterior o modificare sau montarea unui echipament aftermarket. Acolo unde configurația autoturismului și produsul permit, montajul se realizează utilizând conexiuni dedicate de tip plug & play. Dacă sunt necesare alte intervenții, acestea vor fi realizate în funcție de particularitățile tehnice ale lucrării.
- 2.3 Servicii de climatizare și încărcare cu agent frigorific Încărcarea instalației de climatizare se realizează exclusiv cu tipul și cantitatea de agent frigorific prevăzute pentru autoturismul respectiv. Efectuarea serviciului de încărcare nu reprezintă o garanție că întregul sistem de climatizare este lipsit de alte defecțiuni. Ulterior pot deveni evidente pierderi sau probleme existente la compresor, conducte, furtunuri, condensator, evaporator, supape, garnituri, senzori sau alte componente ale instalației. Dacă există suspiciuni privind contaminarea agentului frigorific sau a instalației, recuperarea acestuia poate fi refuzată pentru protejarea echipamentelor service-ului.
- 2.4 Lucrări la trape și plafoane panoramice Sistemele de trapă și plafon panoramic conțin numeroase componente mecanice și electrice, inclusiv culise, patine, cabluri, angrenaje, motoare, chedere și elemente din plastic care se pot degrada în timp. În cazul autoturismelor vechi, al sistemelor care nu au beneficiat de mentenanță corespunzătoare sau al trapelor care se deplasează greu, sacadat ori nu mai finalizează automat ciclul de deschidere sau închidere, anumite componente pot fi deja uzate înainte de intrarea autoturismului în service. În timpul demontării, curățării, reglării, mentenanței sau testării pot deveni evidente astfel de defecte sau pot ceda componente deja degradate. În această situație, clientul va fi informat, iar continuarea reparației poate necesita operațiuni și piese suplimentare. Mentenanța reprezintă prima etapă recomandată în cazul unui sistem care funcționează necorespunzător, însă nu garantează readucerea unei trape deja uzate sau defecte la parametrii de funcționare din fabrică.
- 2.5 Lucrări la sisteme de decapotare Sistemele de decapotare sunt mecanisme complexe, alcătuite din componente mecanice, electrice și, după caz, hidraulice, precum motoare, pompe și cilindri hidraulici, furtunuri, senzori Hall, microswitch-uri, module electronice, cablaje, mecanisme de blocare, articulații, cabluri, chedere și alte elemente care lucrează împreună și a căror funcționare depinde de poziția și starea celorlalte componente ale sistemului. O defecțiune a sistemului de decapotare poate avea una sau mai multe cauze simultan. Identificarea și remedierea unei probleme nu garantează că nu există și alte componente defecte sau uzate, acestea putând fi identificate numai după remedierea problemei inițiale și continuarea testării sistemului. Din acest motiv, diagnosticarea și repararea sistemelor de decapotare se realizează etapizat. După fiecare intervenție pot fi necesare noi acționări, măsurători, verificări, reglaje și teste pentru a putea continua ciclul de funcționare și pentru a identifica eventualele probleme existente în etapele următoare ale sistemului. În timpul diagnosticării, demontării, acționării manuale, testării sau efectuării reparațiilor pot deveni evidente defecte preexistente care nu puteau fi identificate inițial, precum pierderi hidraulice, senzori sau microswitch-uri defecți, cablaje deteriorate, mecanisme blocate sau dereglate, componente rupte, elemente de acționare uzate ori alte probleme rezultate din vechimea, uzura sau intervențiile anterioare asupra sistemului. În situația în care sunt identificate probleme suplimentare, clientul va fi informat, iar continuarea reparației poate necesita operațiuni, timp de manoperă și piese suplimentare. În cazul sistemelor complexe, costul total și timpul necesar finalizării reparației nu pot fi întotdeauna stabilite cu exactitate înainte de parcurgerea etapelor necesare de diagnosticare și reparație. Mentenanța sistemului de decapotare are rol preventiv și presupune verificarea și întreținerea componentelor asupra cărora se poate interveni în cadrul acestei proceduri. Mentenanța nu reprezintă repararea componentelor deja defecte sau uzate și nu garantează readucerea unui sistem care prezintă deja probleme la parametrii de funcționare din fabrică.
- 2.6 Sisteme de încălzire în scaune Elementele de încălzire montate în șezutul și spătarul scaunelor pot fi deteriorate prin înțepare, tăiere, presiune mecanică excesivă sau prin anumite metode de curățare a tapițeriei. După montarea sau repararea unui sistem de încălzire în scaune, trebuie evitată introducerea obiectelor ascuțite în tapițerie și aplicarea unei presiuni excesive asupra suprafeței în care se află elementele de încălzire. De asemenea, recomandăm evitarea curățării prin metode care pot introduce cantități importante de lichid în interiorul scaunului. Garanția se aplică defectelor de montaj și, după caz, defectelor produsului conform condițiilor de garanție aplicabile, nu deteriorărilor produse ulterior prin utilizare sau intervenții externe.
- 2.7 Navigații Android și alte sisteme multimedia aftermarket Produsele aftermarket sunt proiectate pentru integrarea pe anumite modele de autoturisme, însă pot exista diferențe de formă, culoare, textură, poziționare sau aspect față de componentele originale ale vehiculului. În funcție de configurația autoturismului și de echipamentul montat, instalarea poate necesita realizarea unor cablaje suplimentare, repoziționarea unor module sau mufe, adaptarea unor conexiuni, trecerea cablurilor prin elementele interioare sau efectuarea unor ajustări necesare montajului. Dacă pentru realizarea unei funcții solicitate este necesară o intervenție suplimentară asupra unor elemente ale autoturismului, aceasta va fi efectuată numai în măsura necesară realizării lucrării.
- 2.8 Camere, senzori, sisteme audio, iluminare ambientală și alte accesorii aftermarket Montarea accesoriilor aftermarket poate necesita adaptări în funcție de produs și de configurația autoturismului. Acestea pot include realizarea de găuri pentru camere sau senzori, ajustarea unor elemente de plastic, realizarea și traseul unor cablaje noi, conexiuni electrice, lipiri, sertizări, montarea unor siguranțe sau alte operațiuni necesare instalării și funcționării produsului. Clientul care dorește ca anumite elemente ale autoturismului să nu fie modificate trebuie să comunice această cerință înainte de începerea lucrării, pentru a putea fi stabilit dacă montajul poate fi realizat în condițiile solicitate.
- 2.9 Program de lucru, programări și timpul necesar finalizării lucrărilor Programul de lucru al CSLGarage este luni–vineri, în intervalul 09:00–18:00, cu excepția sărbătorilor legale, perioadelor de concediu sau a altor situații comunicate în prealabil. Programarea stabilește data la care autoturismul este preluat pentru serviciul solicitat, însă nu reprezintă în toate cazurile o garanție privind ora exactă de începere sau finalizare a lucrării. Pentru lucrările de diagnosticare, reparațiile complexe sau situațiile în care sunt descoperite defecțiuni suplimentare, timpul exact necesar finalizării nu poate fi cunoscut înainte de efectuarea verificărilor și demontărilor necesare. Solicitările ulterioare montajului și lucrările efectuate în garanție sunt gestionate în timpul programului de lucru și programate în funcție de natura problemei, disponibilitatea personalului și capacitatea service-ului. După finalizarea lucrării, clientul va fi informat pentru ridicarea autoturismului. Dacă autoturismul nu poate fi preluat în intervalul disponibil pentru predare, acesta va putea fi predat în următoarea zi lucrătoare.
- 2.10 Accesul clientului în zona de lucru Din motive de siguranță și pentru a permite tehnicienilor să își desfășoare activitatea fără întreruperi, clientul va aștepta în spațiul special amenajat și nu va pătrunde în zona de lucru fără acordul personalului CSLGarage. Întrebările, explicațiile și solicitările privind lucrarea se discută înainte de începerea intervenției, în pauzele tehnice permise sau după finalizarea etapei de lucru aflate în desfășurare. Anumite operațiuni necesită atenție, continuitate și concentrare, motiv pentru care tehnicianul nu poate întrerupe în orice moment o intervenție aflată în desfășurare pentru discuții sau prezentarea lucrării.
- 2.11 Solicitări, restricții sau cerințe speciale ale clientului Dacă există anumite operațiuni pe care clientul nu dorește să le efectuăm asupra autoturismului sau există cerințe speciale privind modul de realizare a lucrării, acestea trebuie comunicate înainte de începerea intervenției și menționate în rubrica „Solicitări speciale” din deviz, fișa de intrare în service sau documentul de deschidere a lucrării. De exemplu, clientul poate solicita să nu fie realizate găuri sau decupaje, să nu fie modificat un anumit cablaj, să nu fie repoziționată o anumită componentă sau poate comunica alte restricții importante pentru acesta. CSLGarage nu poate anticipa preferințele personale sau restricțiile particulare ale fiecărui client. În lipsa unor asemenea restricții comunicate înainte de începerea lucrării, personalul va executa operațiunile tehnice necesare în mod rezonabil pentru realizarea serviciului solicitat, în limitele lucrării acceptate de client. Dacă o restricție solicitată de client face imposibilă sau necorespunzătoare efectuarea lucrării, CSLGarage poate informa clientul că serviciul nu poate fi realizat în condițiile respective sau poate propune o soluție tehnică alternativă.
3. Aspecte importante înainte de începerea lucrării
Înainte de începerea lucrării, clientul trebuie să comunice personalului CSLGarage orice informație, restricție sau solicitare care poate influența modul de efectuare a intervenției.
- Așteptarea pe durata efectuării lucrărilor se realizează în spațiul special amenajat pentru clienți. Accesul în zona de lucru se face numai cu acordul personalului CSLGarage.
- Întrebările, solicitările și explicațiile privind lucrarea se discută înainte de începerea intervenției, în pauzele tehnice permise sau după finalizarea etapei de lucru aflate în desfășurare. Anumite operațiuni necesită atenție și continuitate și nu pot fi întrerupte în orice moment.
- Dacă există operațiuni pe care clientul nu dorește să le efectuăm asupra autoturismului, precum modificarea sau dezizolarea cablajelor, realizarea unor conexiuni electrice, găurirea, decuparea, șlefuirea sau modificarea anumitor elemente, aceste restricții trebuie comunicate înainte de începerea lucrării și menționate în documentele de intrare în service.
- În cazul montării produselor sau sistemelor aftermarket pot exista diferențe față de echiparea originală a autoturismului în ceea ce privește forma, culoarea, textura, alinierea, poziționarea sau sistemele de prindere. În funcție de produs și de configurația autoturismului, pot fi necesare adaptări pentru realizarea corespunzătoare a montajului.
- Clientul trebuie să comunice înainte de începerea lucrării orice defect cunoscut, intervenție anterioară, improvizație, modificare sau problemă existentă a autoturismului care poate avea legătură cu serviciul solicitat. Astfel de situații pot influența diagnosticul, soluția tehnică, timpul de execuție și costul final al lucrării.
- Pentru anumite lucrări, în special diagnosticări și reparații complexe, timpul exact de execuție și costul final nu pot fi stabilite înainte de efectuarea verificărilor necesare. Pe parcursul intervenției pot fi descoperite probleme suplimentare sau pot deveni necesare operațiuni care nu puteau fi anticipate la preluarea autoturismului.
- Orice solicitare, preferință sau restricție specială a clientului trebuie comunicată înainte de începerea lucrării și consemnată în fișa de intrare în service, deviz sau documentul aferent lucrării.
4. Constatarea
Pentru a vi se face o ofertă personalizată și a identifica problema mașinii dvs. este necesară o constatare în prealabil a mașinii. Pentru a face constatarea este necesară o programare. După constatare veți primi o ofertă de reparație, fie verbală, fie scrisă și detaliată, după caz și situație. În ambele cazuri este perceput un cost pentru identificarea problemei și stabilirea soluțiilor.
Procedeul este similar cu cel de a merge la doctor: mai întâi se face un set de analize, se plătesc analizele, iar apoi un doctor le interpretează și stabilește soluțiile optime de tratament — însă analizele se plătesc întotdeauna.
Costul de constatare diferă în funcție de modelul și marca mașinii și de problemele semnalate. Chiar dacă în mediul online sau fizic, la noi în locație, există deja o situație similară pentru o altă mașină aflată în lucru, asta nu înseamnă că este aceeași situație și la autoturismul dvs. — la exterior pot exista aceleași simptome, dar cu cauze diferite.
Costul constatării poate fi verificat pe fiecare dintre paginile de informare, fiind un cost diferit de la caz la caz. Costul menționat telefonic, prin WhatsApp sau prin chat nu reflectă și costul final de constatare, deoarece, în momentul în care tehnicianul care efectuează constatarea are nevoie să demonteze/monteze elemente ale mașinii pentru a identifica problema și a stabili soluția optimă de reparație, costul constatării poate varia.
Costul de constatare se poate scădea sau nu din costul final de reparație, în funcție de caz. Modul de stabilire:
- dacă pentru constatarea inițială nu se folosesc unelte de diagnoză și nu se desface nimic la mașină, iar constatarea se face pur pe baza experienței și a elementelor defecte observate vizual, auditiv și fizic, costul poate fi scăzut din etapa de reparație, dacă reparația se face la noi;
- dacă se dorește doar oferta sau doar constatarea, aceasta se plătește în momentul constatării, chiar dacă reparația se promite a se face la noi, și se va scădea ulterior din totalul reparației atunci când veți veni cu mașina;
- dacă se dorește direct reparația mașinii, se achită fie constatarea + avansul pentru reparație, fie direct avansul pentru reparație, după caz;
- dacă sunt necesare demontarea unor elemente ale mașinii sau intervenția prin diagnoză (tester dedicat sau universal), costul de constatare se plătește și nu se scade din manopera finală — reprezintă timpul dedicat de tehnician pentru intervenția pe mașina dvs.
Așadar, inclusiv în urma unei constatări vizuale, veți plăti dacă se dorește doar constatare, nu și reparație în cadrul service-ului nostru, pentru că un tehnician și-a dedicat timpul și experiența pentru rezolvarea situației întâmpinate la autovehiculul dvs.
5. Avans și programare
- Avansul achitat are rolul de a confirma programarea într-o zi și oră stabilită de comun acord.
- În cazul în care clientul întârzie mai mult de 15 minute sau nu se prezintă la programare, aceasta se anulează automat, iar avansul devine nerambursabil.
- Reprogramarea se va putea efectua fie în baza achitării unui nou avans, fie, după caz, prin predarea autoturismului către service, fără stabilirea unei noi date de programare, acesta urmând să rămână în custodia CSLGarage până la prima disponibilitate pentru efectuarea lucrării convenite.
- Piesele originale comandate special pentru autovehiculul clientului nu pot fi returnate după plasarea comenzii, deoarece furnizorul nu permite retur, pentru păstrarea calității pieselor. Avansul achitat pentru comandarea acestor piese nu se restituie. Clientul confirmă că a luat la cunoștință acest lucru prin bifa dedicată la acceptarea ofertei, a fișei de intrare sau a devizului.
- Păstrarea pieselor și confirmarea programării sunt garantate abia în momentul în care este plătit avansul pentru lucrare/piese. În cazul în care vă este emisă o factură de avans și nu o plătiți în termen de 2–4 ore, iar alt client solicită direct data din calendar pentru care ați fost dvs. programat, sau sunt necesare piesele pentru care s-a facturat avans, clientul care achită avansul înaintea dvs. are prioritate. Aceasta înseamnă că, dacă avansul pentru un set de chedere care este ultimul pe stoc este plătit de clientul venit ulterior, pentru dvs., care ați achitat avansul mai târziu, se va comanda un alt set de chedere.
6. Prioritatea comenzilor
Ordinea de prioritate pentru programări și comenzi este următoarea:
- Clienții care vin cu programare la locația noastră și achită avansul pentru rezervarea locului/pieselor în momentul constatării. Dacă nu doresc să achite avansul după oferta transmisă în urma constatării, prioritatea revine următorului client programat pentru constatare.
- Clienții care solicită prin intermediul ceselonia.ro/chat.
- Clienții care solicită prin intermediul aplicației WhatsApp.
7. Intervenții asupra vehiculelor aflate în garanție
- În cazul autovehiculelor aflate în perioada de garanție oferită de producător, atragem atenția că Cslgarage – Ceselonia SRL nu își asumă răspunderea pentru eventuale pierderi ale garanției ca urmare a lucrărilor efectuate, chiar dacă acestea au fost stabilite de comun acord cu clientul.
- Modificările și intervențiile realizate de echipa noastră sunt concepute pentru a fi minim invazive, executate cu responsabilitate și profesionalism.
- În mod obișnuit, acestea nu ar trebui să afecteze condițiile garanției.
- Totuși, anumiți producători auto impun politici stricte, interzicând orice modificare sau intervenție asupra autovehiculului, inclusiv dacă aceasta este efectuată într-un service autorizat RAR.
- Prin urmare, clientul își asumă întreaga responsabilitate privind potențiala pierdere a garanției și acceptă, prin solicitarea intervenției, că Ceselonia SRL este exonerată de orice răspundere în acest sens.
8. Clauze suplimentare – limitare răspundere
CSL Garage nu își asumă răspunderea pentru:
- defecțiuni existente anterior intervenției;
- intervenții sau modificări realizate anterior de alte persoane sau service-uri;
- instalații electrice modificate sau neconforme;
- incompatibilitatea pieselor furnizate de client;
- uzura normală a componentelor vehiculului;
- defecte ascunse ce nu pot fi identificate fără demontare.
9. Piese furnizate de client
Pentru produsele și piesele furnizate de client, CSLGarage nu oferă garanție asupra acestora și nu garantează compatibilitatea, calitatea sau funcționarea lor corespunzătoare. Eventualele defecțiuni, incompatibilități sau neconformități ale pieselor furnizate de client sunt în responsabilitatea acestuia.
În cazul în care, după începerea lucrării sau după demontarea componentelor necesare, se constată că piesa furnizată de client este greșită, incompatibilă, defectă sau nu poate fi montată, iar autoturismul trebuie mutat, eliberat din spațiul de lucru sau predat clientului, fiind necesară remontarea componentelor demontate și readucerea autoturismului într-o stare care să permită mutarea sau predarea acestuia, operațiunile de demontare și remontare efectuate vor fi facturate conform manoperei aferente.
În această situație, costurile suplimentare de manoperă generate de demontarea și remontarea autoturismului sunt în responsabilitatea clientului, întrucât acestea au rezultat din furnizarea unei piese necorespunzătoare. La revenirea cu piesa corectă, eventualele operațiuni necesare pentru o nouă demontare și efectuarea montajului vor constitui o nouă intervenție și vor fi facturate corespunzător.
În cazul în care piesa a fost identificată, comandată și furnizată de CSLGarage, iar ulterior se constată că aceasta este greșită sau incompatibilă dintr-o cauză imputabilă CSLGarage, clientul nu va suporta manopera suplimentară generată de această situație. CSLGarage își va asuma operațiunile suplimentare necesare remedierii.
Într-o asemenea situație, autoturismul va rămâne în service, în măsura în care acest lucru este necesar și posibil, până la sosirea piesei corecte și finalizarea intervenției, pentru a evita remontarea temporară și o nouă demontare a acelorași componente.
10. Constatare și diagnoză
Constatarea și diagnoza reprezintă servicii distincte, necesare pentru identificarea cauzei unei defecțiuni și stabilirea soluției de remediere. Aceste servicii sunt taxabile indiferent dacă, după identificarea problemei, clientul decide să continue sau nu reparația în cadrul CSLGarage.
De exemplu, în cazul în care clientul solicită identificarea unei probleme la sistemul de senzori de parcare, se efectuează verificările și diagnoza necesare pentru stabilirea cauzei. Dacă în urma diagnozei clientul decide să nu efectueze reparația, serviciul de diagnoză rămâne datorat, întrucât acesta a fost efectuat, iar rezultatul constatării va fi comunicat clientului.
În funcție de natura defecțiunii, constatarea sau diagnoza poate necesita măsurători, verificări suplimentare, teste, demontarea unor componente sau accesarea anumitor zone ale autoturismului. Operațiunile suplimentare necesare se facturează separat, conform tarifelor aplicabile categoriei din care face parte serviciul solicitat.
Achitarea serviciului de constatare sau diagnoză reprezintă contravaloarea timpului de lucru, a verificărilor și a operațiunilor efectuate pentru identificarea problemei și nu este condiționată de acceptarea ulterioară a reparației.
În anumite situații, atunci când constatarea este efectuată exclusiv în scopul identificării preliminare a problemei și întocmirii unei oferte de reparație, contravaloarea acesteia poate fi dedusă din manopera reparației ulterioare, dacă reparația este efectuată în cadrul CSLGarage.
Deducerea se aplică numai constatărilor preliminare care nu au necesitat demontarea componentelor, măsurători complexe, teste suplimentare, diagnosticare aprofundată sau alte operațiuni de manoperă pentru identificarea defecțiunii. În cazul în care pentru stabilirea cauzei problemei au fost necesare astfel de operațiuni, acestea reprezintă servicii de manoperă efectiv prestate, se achită separat și nu se deduc din costul manoperei aferente reparației ulterioare.
Aplicarea deducerii și valoarea acesteia se stabilesc în funcție de tipul constatării efectuate și de natura lucrării și vor fi comunicate clientului.
11. Demontarea componentelor pentru efectuarea lucrării
Clientul înțelege și acceptă că, pentru efectuarea lucrării solicitate, identificarea unei defecțiuni sau accesul la componentele care trebuie verificate ori reparate, poate fi necesară demontarea temporară a unor elemente ale autoturismului.
În funcție de lucrare, aceasta poate presupune demontarea unor elemente precum ornamente, plastice interioare sau exterioare, tapițerie, scaune, plafon interior, elemente de portbagaj, fețe de uși, console, componente electrice, elemente ale sistemului de trapă sau decapotare, precum și alte componente care împiedică accesul la zona asupra căreia trebuie intervenit.
Pe parcursul lucrării se poate constata că accesul inițial nu este suficient, caz în care demontarea poate fi extinsă la alte componente necesare pentru identificarea cauzei problemei, efectuarea măsurătorilor și verificărilor sau realizarea corectă a reparației.
În etapa de demontare pot fi identificate componente deteriorate, uzate, rupte, blocate, montate necorespunzător sau alte probleme care nu puteau fi observate înainte de desfacerea autoturismului. De asemenea, accesul la zona de lucru poate necesita operațiuni suplimentare față de cele estimate inițial. În aceste situații pot apărea costuri suplimentare de manoperă, piese sau materiale, în funcție de operațiunile efectiv necesare.
Demontarea și remontarea componentelor, precum și timpul suplimentar necesar pentru obținerea accesului tehnic, efectuarea verificărilor și continuarea lucrării reprezintă operațiuni de manoperă și se facturează conform tarifelor aplicabile categoriei din care face parte serviciul solicitat.
În cazul în care în urma demontării sunt identificate lucrări sau piese suplimentare care nu au fost incluse în lucrarea acceptată inițial, clientul va fi informat cu privire la acestea înainte de efectuarea respectivei intervenții suplimentare.
12. Costuri suplimentare și intervenții de diagnosticare
Clientul înțelege și acceptă că, în cazul unor defecțiuni complexe, cauza exactă și soluția finală de remediere nu pot fi stabilite întotdeauna înainte de începerea lucrării. Pentru identificarea și remedierea problemei pot fi necesare succesiv operațiuni de diagnosticare, demontare, verificare, măsurare, reglare, testare, probare sau remontare.
În anumite situații, defecțiunea poate fi identificată sau chiar remediată în cursul acestor operațiuni de verificare și testare. Faptul că problema este identificată sau remediată în timpul procesului de diagnosticare nu înseamnă că operațiunile efectuate până la acel moment nu constituie manoperă. Timpul de lucru, verificările, testele și intervențiile efectuate în vederea identificării și remedierii defecțiunii se facturează conform tarifelor aplicabile.
În cazul sistemelor complexe sau al defecțiunilor a căror cauză nu poate fi determinată inițial, CSLGarage poate să nu poată comunica în avans un cost final exact sau un număr exact de ore necesare remedierii. Costul final va fi determinat în funcție de operațiunile efectiv necesare, timpul de lucru și eventualele piese sau materiale utilizate.
În situația în care, pe parcursul intervenției, sunt identificate lucrări, piese sau costuri suplimentare semnificative care nu fac parte din operațiunile deja acceptate și pentru care este necesară aprobarea clientului, acesta va fi informat înainte de continuarea respectivei etape, în măsura în care natura și stadiul tehnic al intervenției permit acest lucru.
13. Manevrare și testare vehicul
Clientul își exprimă acordul pentru manevrarea și deplasarea autoturismului în incinta service-ului, precum și pentru efectuarea tuturor verificărilor și testelor tehnice necesare în vederea diagnosticării, executării, verificării și finalizării corespunzătoare a lucrării.
Aceste operațiuni pot include, fără a se limita la, pornirea și oprirea motorului, deplasarea autoturismului, acționarea și testarea repetată a sistemelor asupra cărora se intervine, efectuarea de măsurători, diagnoze, probe funcționale, calibrări, reglaje, demontări și remontări, precum și orice alte verificări tehnice necesare pentru identificarea cauzei unei defecțiuni sau pentru stabilirea și realizarea soluției finale de reparație.
În situația în care identificarea sau remedierea unei probleme necesită operațiuni, demontări, verificări ori probe suplimentare care generează costuri de manoperă, acestea vor fi comunicate clientului și efectuate conform condițiilor și tarifelor aplicabile lucrării.
Probele de funcționare și deplasările autoturismului se efectuează, în mod obișnuit, exclusiv în incinta service-ului. CSLGarage nu va utiliza autoturismul clientului pentru efectuarea probelor pe drumurile publice, cu excepția situației în care o asemenea probă este solicitată sau acceptată în mod expres de client și este necesară pentru verificarea lucrării sau a simptomului reclamat.
14. Bunuri personale
Recomandăm clientului ca, înainte de predarea autoturismului în service, să îndepărteze din vehicul toate bunurile personale, obiectele de valoare, documentele, sumele de bani și orice alte bunuri care nu sunt necesare efectuării lucrării.
În situația în care, din orice motiv, în autoturism rămân bunuri sau obiecte de valoare pe durata efectuării lucrărilor ori pe perioada în care autoturismul este lăsat în custodia service-ului, clientul are obligația de a informa în mod expres personalul CSLGarage, la momentul predării autoturismului, cu privire la existența și natura acestora.
CSLGarage nu își asumă răspunderea pentru bunurile personale lăsate în autoturism și nedeclarate la momentul predării acestuia. Prin predarea autoturismului în service, clientul confirmă că a fost informat cu privire la recomandarea de a nu lăsa bunuri personale sau de valoare în vehicul și la obligația de a declara în mod expres eventualele bunuri de valoare care rămân în autoturism.
15. Imagine și promovare
- CSL Garage poate folosi fotografii și materiale video cu lucrările efectuate în service (vehiculul, procesul de diagnosticare, montaj sau reparație) în scop de promovare, prezentare a serviciilor, instruire sau publicare pe website și rețele sociale.
- În materialele publicate nu apar persoane, chipul sau vocea clientului. Numărul de înmatriculare se blurează, iar seria de șasiu (VIN) și orice alte date care ar permite identificarea clientului nu se publică.
- Clientul poate cere oricând, la ceselonia@gmail.com, ca materialele cu vehiculul său să nu fie publicate sau să fie retrase.
16. Desfășurarea lucrării
Pentru siguranța personalului, protejarea autoturismului și desfășurarea corectă a intervenției, lucrările aflate în curs nu pot fi întrerupte la solicitarea clientului pentru explicații, verificări sau discuții cu tehnicianul. Comunicarea cu privire la lucrare se realizează, de regulă, înainte de începerea intervenției, în pauzele tehnice permise sau după finalizarea etapei de lucru aflate în desfășurare.
La fel cum o procedură medicală aflată în desfășurare nu este întreruptă pentru discuții care pot avea loc înainte sau după intervenție, și în cadrul unui service auto anumite operațiuni necesită atenție, continuitate și concentrare din partea tehnicianului. Întreruperile pot crește riscul apariției unor erori, pot afecta timpul de execuție și pot perturba desfășurarea lucrărilor programate.
Din acest motiv, accesul clientului în zona de lucru și intervenția directă asupra modului de desfășurare a lucrării nu sunt permise. Eventualele întrebări, solicitări sau informații suplimentare se transmit personalului responsabil de relația cu clienții, urmând ca acestea să fie comunicate tehnicianului la momentul potrivit, fără întreruperea nejustificată a intervenției.
17. Garanție
Unitatea service garantează lucrarea executată*) și conformitatea acesteia**), potrivit OUG nr. 140/2021.
*) Garanția lucrării executate este de 4 luni de la data recepției autovehiculului, dacă lucrarea nu a necesitat înlocuiri de piese sau dacă aceasta s-a executat cu piese furnizate de client.
Pentru clienții consumatori, piesele furnizate și montate de unitatea service beneficiază de garanția legală de conformitate de 2 ani, potrivit OUG nr. 140/2021; garanția comercială a producătorului se acordă în plus față de aceasta.
**) Garanția pieselor furnizate de unitatea service este cea acordată de producător, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă și/sau prin convenția dintre părți, cu respectarea indicațiilor de exploatare și întreținere prevăzute de producătorul autovehiculului și/sau al pieselor.
***) La cererea BENEFICIARULUI, unitatea service va asigura posibilitatea vizualizării activităților desfășurate sau va pune la dispoziție înregistrări care să dovedească efectuarea inspecțiilor finale, în condițiile aplicabile.
Garanția NU acoperă:
- utilizare necorespunzătoare;
- intervenții ulterioare realizate de alte persoane;
- piese furnizate de client;
- uzură normală;
- defecte existente anterior;
- infiltrații de apă, umezeală sau spălare;
- șocuri mecanice;
- incompatibilități ale sistemelor aftermarket;
- modificări solicitate de client împotriva recomandării tehnice;
- defecțiuni ale altor componente ale vehiculului;
- condiții externe precum temperaturi extreme, umiditate sau exploatare necorespunzătoare.
18. Pagini de informare pentru fiecare lucrare
Pentru fiecare tip de lucrare este disponibilă o pagină de informare specifică, pe care ți-o trimitem în chat, la cerere, care conține informații importante referitoare la serviciul ales, inclusiv modul de efectuare a lucrării, particularitățile acesteia, etapele de lucru, limitările, riscurile, recomandările și, după caz, condițiile aplicabile.
Clientului îi revine responsabilitatea de a consulta și citi integral pagina de informare aferentă serviciului solicitat înainte de acceptarea și începerea lucrării. Prin semnarea devizului de lucru și/sau a fișei de intrare în service, clientul confirmă că i-a fost comunicată existența acestor informații, că a avut posibilitatea de a le consulta și că a luat la cunoștință conținutul paginii aferente serviciului ales.
19. Documente, semnătura electronică și fotografii
- Documentele lucrării. Pentru fiecare lucrare se întocmesc fișa de intrare în service și devizul, cu operațiile, piesele, materialele, costurile, termenul de execuție și garanția. Pentru lucrări suplimentare sau piese care trebuie comandate se poate trimite o ofertă separată. Lucrările se execută numai după acordul clientului, dat prin semnarea acestor documente.
- Modul de semnare. Documentele se pot semna pe tableta din service sau la distanță, printr-un link personal trimis prin WhatsApp, SMS sau e-mail. Linkul de semnare are valabilitate limitată (cel mult 10 minute de la trimitere) și poate fi folosit o singură dată; după apăsarea butonului „Accept”, clientul are 5 minute pentru bife și semnătură. Oferta primită prin link poate fi acceptată online, cu butonul „Accept oferta”, pe toată durata de valabilitate a ofertei (7 zile). La cerere, clientul poate semna documentele pe hârtie.
- Acceptarea la distanță și dreptul de retragere. Oferta sau devizul acceptate online, de la distanță, constituie un contract încheiat la distanță, în sensul OUG nr. 34/2014. Clientul consumator are dreptul de a se retrage din contract în termen de 14 zile, fără a invoca vreun motiv. Prin bifa dedicată la acceptare, clientul solicită expres începerea lucrării înainte de expirarea termenului de 14 zile și ia la cunoștință că își pierde dreptul de retragere după executarea integrală a lucrării (art. 16 lit. a) din OUG nr. 34/2014). Dacă clientul se retrage după începerea lucrării, dar înainte de finalizarea ei, achită contravaloarea lucrărilor efectuate până la momentul retragerii. Piesele comandate special pentru autovehiculul clientului nu pot fi returnate, conform secțiunii 5.
- Valoarea semnăturii. Semnătura dată pe ecran este o semnătură electronică simplă, în sensul Regulamentului (UE) nr. 910/2014 (eIDAS) și al Legii nr. 214/2024. Ea produce efecte juridice și poate fi folosită ca mijloc de probă. Prin semnare, clientul își exprimă acordul cu documentul afișat, la fel ca prin semnătura pe hârtie.
- Dovada semnării. La semnare se înregistrează imaginea semnăturii, data și ora, adresa IP, tipul dispozitivului sau al browserului, textul exact al confirmărilor bifate și o amprentă digitală (SHA-256) a acestora, care arată că textele nu au fost modificate ulterior. Aceste date servesc exclusiv ca dovadă a acordului dat.
- Păstrarea semnăturii. Imaginea semnăturii se păstrează în sistemul online cel mult 30 de zile de la semnare, apoi se șterge automat din baza de date. Semnătura rămâne doar imprimată în documentul PDF semnat. PDF-ul se arhivează intern, fără acces de pe internet, împreună cu documentele lucrării, pe durata prevăzută în Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
- Copia documentului. Clientul primește documentul semnat sau îl poate cere oricând pe durata păstrării. Pagina cu informațiile despre lucrare rămâne accesibilă pe linkul primit și după semnare.
- Fotografii. Piesele (inclusiv lista pieselor comandate) și etapele lucrării pot fi fotografiate, pentru ca clientul să vadă ce s-a constatat și ce s-a efectuat. Fotografiile sunt vizibile clientului pe linkurile primite și se șterg automat după 30 de zile.
- Facturare. Factura finală se emite după semnarea devizului final, electronic sau pe hârtie.
20. Dispoziții finale și confirmarea clientului
- Prin semnarea fișei de intrare în service, a devizului de lucru sau a oricărui document asociat lucrării, clientul confirmă că a citit, a înțeles și acceptă condițiile, riscurile, limitările și particularitățile prezentate în prezentul document.
- CSLGarage își rezervă dreptul de a adopta soluțiile tehnice pe care le consideră necesare pentru executarea corespunzătoare, siguranța și durabilitatea lucrărilor efectuate.
- În situația în care clientul nu comunică în prealabil existența unor cerințe, restricții sau interdicții speciale privind intervenția asupra autoturismului, CSLGarage va putea efectua operațiunile tehnice necesare realizării serviciului solicitat.
- Pe durata efectuării lucrărilor, așteptarea clientului se realizează exclusiv în spațiul special amenajat, accesul în zona de lucru fiind restricționat.
- Întrebările, solicitările și explicațiile referitoare la lucrare se discută înainte de începerea intervenției, în pauzele tehnice permise sau după finalizarea etapei de lucru aflate în desfășurare, astfel încât tehnicianul să își poată desfășura activitatea fără întreruperi care îi pot afecta atenția și concentrarea.
Prin semnarea fișei de intrare în service și/sau a devizului de lucru, clientul declară că a avut posibilitatea de a consulta prezentul document, că a luat la cunoștință și a înțeles conținutul acestuia și că acceptă condițiile aplicabile serviciilor solicitate.
Data creării documentului: 12.01.2026 · Ultima actualizare: 05.10.2026